Ilustrație botanică de toamnă. Pentru că toamna se culeg roadele! Noi am decis sa le ilustrăm pe hârtie și să ne bucurăm de ele tot timpul anului. Așa că vom fugi de frig și ne vom adăposti o zi întreagă în atelier unde vom picta fructe și legume specifice acestui frumos anotimp.
Acest atelier de pictură este unul intensiv, se va desfășura pe parcursul unei zile de sâmbătă.
Ne dorim ca fiecare cursant să învețe tehnici noi de pictură sau să le aprofundeze pe cele deja cunoscute.
Atelierul se adresează persoanelor care sunt la un nivel începător sau mediu de cunoştinţe în pictură.
Activitatea se va desfăşura după cum urmează:
Sâmbătă – 10.00-16.00 – schițe, studii de lumină și umbră, tehnica acuarelei
Pauza – 12.30 – 13.30 – pauza va fi organizată individual și nu este inclusă în costul cursului.
La Atelier Irina Neacsu găsiți pregătite toate materialele necesare, însă dacă deja le aveți pe ale voastre, sunteti bineveniți să le aduceți.
Acest atelier este potrivit atât celor începători, cât și celor la nivel intermediar. În funcție de nivelul fiecaruia, vom alege împreună subiecte de lucru.
presupune multă atenție la detaliu, și multă robdare, în descifrarea particularităților subiectului ales. De asemenea, lucrul în acuarelă se face progresiv; aceași atenție și răbdaresunt necesare pentru a reda complexitarea cromatică a subiectelor botanice. Istoria ilustrației botanice este vastă. Ne arată generații de artiști talentați, care au excelat însă în primul rând prin curiozitate. Curiozitatea este, în primul rând, cea ce stârnește atenția, și dorința de a înțelege. Desenul și pictura, ca mod de exprimare, se învață. În tot acest proces, talentul este opțional. Iar la Atelier Irina Neacsu, noi credem cu tărie în acest lucru, și vă invităm să experimentați.
Toți membrii RSBA beneficiază de un discount de 10%, utilizând voucherul RSBA10.
Nu uita să urmărești noutățile Atelier Irina Neacsu și pe Facebook!
Preț 340 ron
Află dacă îți place și atelierul intensiv de pictură și înscrie-te aici.
340,00 RON
Stoc epuizat
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.