Feminitate & Floră – Retreat de artă botanică pe vellum la Cincșor

  • Cincșor Transilvania Case de Oaspeți
  • 7-9 martie
  • Sunt incluse materiale necesare în cadrul atelierului.
  • Lector: Irina Neacșu - Designer și artist botanic
  • Grupă: 10 persoane

Descriere

Înainte de apariția tiparului, vellum-ul era principalul mediu pentru manuscrise, texte religioase sau lucrări de artă. Translucid, delicat și versatil, vellum-ul este îndrăgit în continuare de către artiști pentru excelentele proprietăți de arhivare, dar și pentru efectele de lumină, intensitate și vitalitate pe care le oferă subiectelor. În ilustrația botanică, toate aceste caracteristici ale vellum-ului pun în lumină detaliul și eleganța plantelor la un nivel incomparabil cu alte medii.

Inspirați de istoria vellum-ului, de literatură și de poezia naturii, celebrăm feminitatea cum știm mai bine: cu flori, prin artă. Pe parcursul a trei zile, vom aluneca înapoi în timp, ca să descoperim experiența picturii pe vellum, la Cincșor Transilvania Case de Oaspeți. Atelierele pe care le-am pregătit invită la o explorare a definiției și ipostazelor feminității în relație cu simbolistica florală și propun, ca mod de exprimare, ilustrația botanică în acuarelă, pe vellum.

Irina Neacșu, designer și artist botanic ASBA (American Society of Botanical Artists), ne va introduce, pas cu pas, în arta botanică, mizând pe conceptualizarea unei idei, pentru a da subiectului complexitate și profunzime. Atelierele cuprind exerciții de crochiu și schită, desen și pictură.

Programul este potrivit cursanților la nivel începător și intermediar.

 

Program:

Luni, 7 martie: Vă întâmpinăm cu schar – plăcinta tradițional săsească de Cincșor. După un prânz ușor, atelierul debutează de la ora 14.00 cu partea introductivă: schițe, crochiuri, compoziții, studii cromatice pentru transpunerea unui concept dat în ilustrație, găsirea detaliilor, organizarea compoziției, alegerea culorilor. Înainte de cină, între orele 17.00-18.00, avem un invitat online – un artist specializat în pictura pe vellum (prezentare, discuții, inspirație).

Marți, 8 martie: După micul dejun, între orele 10.00-13.00 desenăm după model, învățând tehnici de desen și noțiuni despre umbrire. După masa de prânz, de la ora 14.00, facem primii pași în exersarea tehnicilor de lucru în acuarelă pe vellum. Ziua se încheie cu o cină gourmet, în veranda fostei școli săsești.

Miercuri, 9 martie: După micul dejun, continuăm pictura în acuarelă pe vellum și finalizăm lucrările. Sejurul se încheie după servirea prânzului.

Prețul cursului este de 180 EUR. Tariful nu include cheltuielile de cazare.

 

*Înscrierile și plata pentru acest curs se fac pe site-ul Cincșor Transilvania Case de Oaspeți. Detalii aici

 

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE