Școala de vară – De la botanic la abstract – un exercițiu intensiv, care pornește de la arta botanică, și provoacă limitele creativității și ale imaginației. În această săptămână, arta botanică este motorul unei căutări mai profunde, a unei poziții artistice individuale, personale, a fiecărui cursant. Sunt inviitați să participe cursanți preocupați de tehnici diverse d epictură, grafică și ilustrație. Orice nivel de pregătire este acceptat, având în vedere că fiecare își va dezvolta propriul proiect, iar îndrumările vor fi individuale. Se va lucra în grupă mică de maxim 6 cursanți.
Scopul școlii de vară este acela de a deprinde tehnici diverse de lucru, și de a exersa stadii diferite de stilizare, conceptualizare și abstractizare, atât a desenului, cât și a conceptului de lucru. Se pornește de la desen și pictură botanică în acuarelă. Cei ce doresc să aprofundeze aceste tehnici pot continua în această direcție. Cei ce doresc să stilizeze, vor utiliza acest prim studiu ca punct de plecare în dezvoltarea unei lucrări stilizate sau abstractizate, în linogravură, ilustrație sau pictură în ulei.
ziua 1: luni, 12 augut – 10.00-12.00 – prezentări, introducere generală. prezentare – tehnici de lucru
12.00-13.00 – prânz (se va organiza individual)
13.00-15.00 – prezentări – artă botanică, pictură florală, artă abstractă
15.00-16.00 – studiu individual pentru definirea subiectului de lucru
ziua 2: marți, 13 august – 10.00-12.00 – schițe, desene de concept
12.00-13.00 – prânz (se va organiza individual)
13.00-16.00 – desen și studiu botanic
ziua 3: miercuri, 14 august – 10.00-12.00 – desen și pictură botanică
12.00-13.00 – prânz (se va organiza individual)
13.00-16.00 – pictură botanică
ziua 4: joi, 15 august – 10.00-12.00 – studii de stilizare și definire vizuală a conceptului propus
12.00-13.00 – prânz (se va organiza individual)
13.00-16.00 – lucru individual în tehnici alese: linogravură, pictură abstractă în ulei, ilustrație în tehnici diverse – sau continuarea lucrului botanic, pentru cei care doresc să aprofundeze această direcție
ziua 5: vineri, 16 august – 10.00-12.00 – feedback al lucrului de până acum
12.00-13.00 – prânz (se va organiza individual)
13.00-16.00 – lucru individual, finalizarea lucrărilor
ziua 6: sâmbătă, 17 august – 10.00-11.00 – panotare lucrări
11.00-14.00 – prezentare lucrări, feedback, brunch de încheiere.
Materialele de lucru manual sunt disponibile în atelier. Cursanții sunt încurajați să vină cu laptop, pentru research. De asemenea, în cazurile unor proiecte particulare, este posibil să fie nevoie de materiale specifice pe care cursanții și le vor procura pe cont propriu.
Preț: 1400 ron
Toți membrii RSBA (Societatea română a artiștilor botanici) beneficiază de un discount de 10%, detalii despre cod voucher la irina@irinaneacsu.com
*Pauza de prânz este de o oră
* Cazarea și mesele vor fi organizate de către cursanți. În timpul zilelor de curs, prânzul poate fi luat în atelier, cu acces la bucătărie, sau cu comandă online, sau în oraș
1.400,00 RON
Stoc epuizat
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.