Atelier intensiv de artă botanică în acuarelă organizat în grupă exclusivă de 5 cursanți la Brașov la început de august, pentru nivel mediu.
Intensive, Exclusive este pentru cei care au mai tatonat desenul și/sau acuarela și doresc să își îmbunătățească tehnica de lucru.
În cele patru zile abordăm teme diferite legate de tehnica acuarelei, de la amestecuri de culori, la redarea luminii și umbrei, și mai departe exersăm două tehnici de lucru – ud și uscat, pe două subiecte foarte diferite. Pentru că acest atelier este concentrat pe pictură, nu vom aborda teme legate de desen, compoziție sau măsurători, decât punctural prin intermediul corecturilor și discuțiilor. Grupa mică de 5 cursanți și programul intensiv permit lucrul „one to one” și învățarea în ritm intensiv și personalizat. După înscriere, participanții vor primi o listă de materiale recomandate, iar în cadrul cursului vor primi bibliografie și fișele de noțiuni teoretice predate la atelier.
Cele patru zile de lucru se desfășoară la Atelier irina Neacșu în Brașov. Din cele 8 ore de program zilnic, o oră este liberă pentru masa de prînz, pe care cursanții și-o organizează individual. Mai avem doua pauze scurte de cafea, pentru care pregătim în atelier cafea/ ceai/ limonadă/ prăjituri.
Ziua 1 este dedicată unei prezentări generale a principiilor de lucru cu culoarea, amestecuri, culori și folosirea lor corectă. Exersăm suprapuneri de tip „underglazing” și „overglazing”, și descoperim culori excepțonale care sunt recomandate în paletele oricărui artist.
Ziua 2 este dedicată redării tridimensionalității, prin raportul lumină – umbră. Exersăm principiile de bază pe forme simple, și apoi pe elemente din imaginație, pentru a învăța cum se aplică aceste principii pe diferite situații. Acest exercițiu ne dă ocazia de a învăța cum să redăm umbra în culoare, cum să lucrăm cu culori complementare și cu culori neutre.
Ziua 3 este dedicată lucrului în tehnici ude și umede, proprii suprafețelor mari și degradeurilor fine, transparențelor și culorilor puțin saturate. Lucrăm pe hârtie, învățăm să cașerăm hârtia pentru a susține mai bine apa fără să se deformeze, și ne concentrăm pe redarea umbrelor, transparențelor și nuanțelor discrete ale culorii alb, fără a folosi culoarea alb.
Ziua 4 este dedicată tehnicii de lucru „dry brush”, care este specifică lucrului pe pergament și vellum, și de asemenea preferată de artiști care sunt mai fideli tehnicilor uscate precum creionul sau tușul. Tehnica presupune suprapunerea de straturi și creerea de transparențe folosind pensulă foarte subțire, și foarte puțină apă. Exercițiul din această zi va fi ralizat pe hârtie, și va avea ca model un fruct cu culoare intensă și cu lucru, pentru a exersa aceste două aspecte foarte dificile în arta botanică.
Cursanții vor primi suport teoretic în formă printată și bibliografie utilă în subiectele abordate. În atelier vor exista materiale necesare, însă cursanții sunt încurajați să aducă propriile materiale de lucru, pentru a exersa direct cu ele.
Lector: Irina Neacsu, arhitect și artist botanic, doctorand în cadrul UNARTE București – https://irinaneacsu.com/
Preț: 2000 lei/persoană
Atelierul este dedicat participanților adulți, și tinerillor peste 14 ani.
Alte ateliere care se desfășoară în cursul verii pot fi văzute aici:
* Politica de anulare
Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.
– retragerea de la ateliere cu două săptămâni (14 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 50% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
2.000,00 RON
Stoc epuizat
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.