Atelier de hârtie marmorată, decorațiuni de primăvară
Decorațiuni unicat, coperți și ambalaje personalizate.
Atelierul este dedicat unei tehnici speciale de decorat manual hârtia, într-un design unicat și personalizat. Astfel, orice coală albă poate deveni potrivită pentru a crea ambalaje speciale, coperți de carte sau decorațiuni din hârtie. Hârtia marmorată se asociază cu tehnici specifice legate de arta cărții, fiind folosita pentru coperți interioare în cărțile de artist, cataloage, albume, caiete. Marmorarea este o tehnică veche, de origine japoneză, care în timp a fost îmbogățită prin aprotul multor artiști din toată lumea. Acest atelier vine în întâmpinarea primăverii și propune un experiment grafic care anunță deja sezonul cadourilor și decorațiunilor de Paşte. Fiecare cursant va asista la câteva exerciții demonstrative și apoi își va crea, în cadrul atelierului, câte trei coli de hârtie marmorată, utilizând culorile preferate și tehnici diferite de decorare, pe care le va învăța în cadrul cursului. Mai departe, din hârtia marmorată se pot realiza, în decorul sezonului, obiecte specifice pentru casă și se pot ambala cadouri. Atelierul este potrivit oricui dorește să experimenteze această tehnică, fără experiență anterioară. Vîrsta minimă recomandată – 12 ani.
Preț: 120 lei / 27 euro
Sâmbătă – 10:00 – 13:00 – ambalaje speciale, coperți de carte sau decorațiuni din hârtie
120,00 RON
Stoc epuizat
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.