Aceste ateliere de desen pentru începători sunt dedicate cursanților care doresc să învețe tehnicile fundamentale de lucru în grafit pe parcursul a cinci ateliere săptămânale a câte 2.5 ore online, miercuri seara. Atelierele pot fi un bun exercițiu și pentru artiștii care lucrează cu alte medii, deoarece se abordează noțiuni legate de compoziție, construcție, umbre, texturi, volumetrie și perspectivă.
Lectorul cursului este Irina Neacșu, arhitect, designer și artist ASBA. În cadrul cursului, subiectele de studiu pot varia în funcție de nivelul de pregătire și de interes al cursanților. Cursul se va desfășura online prin întâlniri pe ZOOM. Cursanții vor primi înainte de începerea cursului lista cu materiale consumabile necesare, inclusiv modele (props) pentru ateliere. Fiecare cursant va avea responsabilitatea organizării propriei mese de lucru, dotată cu o sursă de lumină alb-neutru și cu un suport flexibil pentru montarea telefonului deasupra planșei de lucru, astfel încât lectorul să poată urmări în timp real modul de lucru și evoluția fiecărui cursant în parte. Acest tip de corectură în timp real e de ajutor în îndrumare și ajustarea individuală spre un stil adecvat.
Acest curs face parte dintr-o serie dedicată diferitelor tipuri de desen în grafit – natură statică, perspectiva în desenul de arhitectură și peisaj, desen botanic.
Preț: 700 RON
** Politica de anulare
Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.
700,00 RON
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.