ONLINE: Pregătire la desen pentru admitere – începători (clasa a 11-a)

  • ONLINE
  • Miercuri, orele 15:00 - 19:00
  • Lector: Irina Neacșu - arhitect, designer și artist botanic
  • Grupă: 15 cursanți
  • Vârsta minimă de acces la cursuri este de 14 ani.

Descriere

Pregătire la desen pentru admitere este o serie de 12 ateliere ONLINE dedicate începătorilor în desen, în special elevilor de clasa a 11-a care încep pregătirea în vederea admiterii la facultăți de arhitectură și design.

În general, pregătirea la desen durează doi ani; aceasta include atât realizarea portofoliului de lucrări, cât și exersarea noțiunilor teoretice și practice necesare probei de desen a examenului de admitere. Portofoliul lectorului Irina Neacșu cuprinde peste 15 ani de ateliere de pregătire, cu procent de peste 90% succes în admiterea la facultăți de profil atât din România, cât și din afara țării.

Cele 12 ateliere se desfășoară online în zilele de miercuri, între orele 15.00-19.00 în lunile septembrie-noiembrie; va exista o pauză de o săptămână (program mai jos). Aceste ateliere sunt dedicate începătorilor și au ca principală temă desenul la mâna liberă în grafit. Cursanții se vor familiariza cu noțiuni teoretice de desen și de istoria arhitecturii; de asemenea, vor exersa teme de început care stau la baza subiectelor mai complexe ce vor fi abordate în modulele viitoare (2023). Atelierele se vor ține pe ZOOM, unde va fi predată și explicată partea de teorie, se vor corecta temele, și se va realiza ghidajul pe parcursul atelierului. Cursanții au obligativitatea de a avea, alături de rechizitele obligatorii, un dispozitiv care să permită montarea telefonului deasupra planșetei de lucru, astfel încât desenul să poată fi supravizat și corectat în timp real de către lector.

 

Program pregătire la desen

Modul 1:
7 septembrie – bazele desenului în grafit: punctul, linia, forma, tipuri de desen și de reprezentare a obiectului în desen
14 septembrie – noțiuni de compoziție și exersări ale relației dintre obiecte în natura statică – teorie și desen
21 septembrie – redarea relațoeo umbră-lumină și hașura în grafit
27 septembrie – valorare cu redarea texturilor
5 octombrie – construcția de natură statică după model
12 octombrie – continuarea temei de la atelierul precedent cu hașură și valorare
(19 octombrie pauză)
Modul 2:
26 octombrie – desenul de arhitectură: tipuri de reprezentări, noțiuni de bază și desen de axonometrie la mâna liberă
2 noiembrie – arhitectura clasică, antichitatea  – teorie și desen de crochiu
9 noiembrie – arhitectura clasică, stiluri – teorie și desen de arhitectură la mâna liberă cu noțiuni de perspectiva la două puncte de fugă
16 noiembrie – arhitectura post clasicistă, arhitecți moderniști – teorie și desen de arhitectură la mâna liberă cu studiu de anturaj
23 noiembrie – arhitectura de interior – desen de arhitectură la mâna liberă cu noțiuni de perspectiva la un punct de fugă
30 noiembrie – temă de final, sinteză și test

____

Preț: 1600 RON

____

Politica de anulare

Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.

– retragerea de la acest program cu două săptămâni (14 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 50% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– retragerea de la ateliere cu o săptămână (7 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 30% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– pentru orice retragere cu mai puțin de 7 zile calendaristice înainte de eveniment, suma achitată nu va fi rambursată. În cazuri excepționale, plata poate fi reportată în contul altui curs, cu mențiunea dovezii motivelor de anulare.
În cazul cursurilor lungi (care au mai multe ateliere), neprezentarea la unul sau mai multe dintre ateliere este responsabilitatea cursanților, iar ședința pierdută nu poate fi rambursată sau recuperată. 

1.600,00 RON

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE