Pregătire pentru admitere la Arhitectură și Design

  • Atelier Irina Neacsu, Str. Poarta Schei, nr. 6, Brașov
  • orele 09:00 - 16:00
  • Lector: Irina Neacșu, arhitect, designer și artist botanic
  • Grupă: 10 cursanți
  • Cursul este dedicat elevilor de clasa a XII-a care se pregătesc pentru admiterea la facultățile de arhitectură sau design interior.

Descriere

Acest curs intensiv este dedicat elevilor de clasa a XII-a, care se pregătesc pentru admiterea la facultățile de arhitectură sau design interior.  Exercițiile presupun un nivel avansat de abilități artistice și au ca scop perfecționarea tehnicii de lucru, în pragul examenelor de admitere. Se pune accent pe revizuirea și perfecționarea noțiunilor fundamentale de percepție în spațiu și a metodelor de reprezentare.

Lectorul cursului este Irina Neacșu, arhitect, designer și artist botanic ASBA. Irina are o experiență îndelungată de mentorat în domeniul arhitecturii și designului interior, lucrând atât cu începători, cât și cu avansați.

Cursul durează 3 zile, cu sesiuni de lucru de câte 6 ore și pauză de prânz de o oră. Se fac inclusiv testări pe subiecte de admitere și simulări de examen. Înainte de curs, toți cei înscrisi vor primi teme de pregătit, care se vor corecta ulterior. De asemenea, cursanții sunt încurajați să își aducă portofoliile, pentru feedback și corecturi finale.

*Pot participa și elevi de clasa a XI-a care doresc să înceapă din timp pregătirea pentru admitere, sau, indiferent de vârstă, persoane interesate de acest domeniu care stăpânesc deja desenul.

Materiale necesare

Fiecare student trebuie să vină pregătit cu următoarele materiale: coli de hârtie format A1, teu, echere, creioane, radieră, gumă plastică, linere sau stiou cu cerneală, creioane colorate, bandă adezivă de hârtie, compas, florar, cutter.

 

Preț: 600 RON

 

Politica de anulare

Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.

– retragerea de la ateliere cu două săptămâni (14 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 50% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– retragerea de la ateliere cu o săptămână (7 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 30% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– pentru orice retragere cu mai puțin de 7 zile calendaristice înainte de eveniment, suma achitată nu va fi rambursată. În cazuri excepționale, plata poate fi reportată în contul altui curs, cu mențiunea dovezii motivelor de anulare.

 

600,00 RON

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE