Școală de vară de artă botanică : Flora&Form 8

  • Atelier Irina Neacsu, str. Poarta Schei 6, Brașov
  • Luni-Vineri, 16 august-20 august, 10.00-17.00
  • Materiale incluse pentru lucru manual
  • Lector: Irina Neacșu - designer si artist botanic
  • Grupă: maxim 7 cursanți
  • Sunt incluse:
    • cafea, ceai, apă din partea casei
    • acces la bucătăria atelierului (prânzul nu e inclus)
  • Școala de vară este dedicată cursanților de toate nivelurile, varsta minimă 14 ani

Descriere

Flora&Form este o săptămână de artă botanică; un exercițiu de observație, de desen, de experiment și de învățare, de descoperire și de creativitate. Pornind de la subiecte botanice, învățăm să descifrăm nu numai forma, cât și povestea acestora, poezia, geometria și magia naturii, în gesturi de studiu din cele mai variate- desen clasic și experimental, ilustrație botanică, abstractizare și stilizare, în tehnici diverse. Cursanții vor beneficia de îndrumări în sensul găsirii propriului stil, și vor trece, ghidați, prin diferite etape de înțelegere și învățare. Vor avea la dispoziție materiale și tehnici diferite, cu care pot experimenta. Nu este necesară nicio experiență prealabilă pentru înscriere. Pornind de la desen și studiu naturalist, fiecare cursant poate dezvolta lucrări în creion, acuarelă, tuș, ulei, colaj, gravură, și tehnici mixte.

Flora&Form are ca scop deschiderea unor orizonturi creative pentru începători, și reîmprospătarea tehnicii de lucru pentru cei avansați. Vom aborda arta botanică din perspective variate, în funcție de dezvoltarea individuală a proiectelor cursanților: ilustrație botanică clasică, desen științific, desen experimental, linogravură, pictură abstractă, grafică. Se va lucra în grupă mică, de maxim 6 cursanți. Școala de vară cuprinde cinci zile de lucru, și o zi (de final) în care organizam în atelier, alături de cursanți și prietenii invitați, o mică expoziție a proiectelor.

Program

ziua 1: de la ilustrație la artă abstractă – prezentări, studii de caz. Tehnici diferite de lucru, schițe și crochiuri

ziua 2: studiu botanic în acuarelă

ziua 3: dezvoltarea proiectului, a legăturii conceptuale între modelul ales și simbolul său, care va sta la baza procesului de abstractizare

ziua 4: lucru individual, de transferare a ilustrației botanice într-un proiect

ziua 5: finalizarea proiectului și prezentări

._

Materialele de lucru manual sunt disponibile în atelier. Pentru cercetare, cursanții vor avea disponibile laptopuri.

Preț: 1000 ron

*Pauza de prânz este de o oră

* Cazarea și mesele vor fi organizate de către cursanți. În timpul zilelor de curs, prânzul poate fi luat în atelier, cu acces la bucătărie, sau cu comandă online, sau în oraș 

Dacă nu reușiți să participați la acest program, puteți alege un atelier mai scurt, din lista atelierelor de weekend.

1.000,00 RON

Stoc epuizat

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE