Atelier de ilustrație botanică – 18 martie

  • Sâmbătă, orele 10:00-14:00
  • Lector: Irina Neacșu, arhitect, designer și artist botanic
  • Grupă: 10 cursanți

Descriere

Atelierele din această lună vor fi dedicate florilor de primăvară și se adresează cursanților aflați la nivel începător sau intermediar care au nevoie de îndrumare în însușirea corectă a noțiunilor fundamentale în tehnica acuarelei. Irina Neacșu, designer și artist botanic, te va ajuta să te familiarizezi cu materialele și cu tehnicile de lucru necesare pentru realizarea ilustrației în acuarelă, atât pe suprafețe umede, cât și pe suprafețe uscate. Lucrând cu efecte de volum, profunzime, lumină și umbră, vei învăța cum să creezi reprezentări grafice în stil naturalist, pornind de la subiecte botanice.

10.00-12.00: Aceste două ore sunt dedicate experimentului cu diverse tehnici. Începătorii vor învăța să lucreze „ud pe uscat”, ”ud pe ud” și ”pensulă uscată” pe hârtie texturată și fină. Cursanții vor lucra cu câțiva dintre aditivii cei mai des întâlniți în pictura de acuarelă și își vor însuși noțiuni de cromatică, în vederea suprapunerii de straturi de pigment și redării corecte a umbrelor.

12.00-14.00: A doua parte a workshopului are ca scop aplicarea noțiunilor deprinse în introducere, pe un subiect de pictură botanică. Vom alege modele fără complexitate mare, care nu necesită cunoștințe avansate de desen. Cursanții cu mai multă experiență pot aduce o planșă desenată în prealabil, împreună cu modelul real.

Atelierul include:

  • toate materialele și consumabilele necesare (cursanții pot veni și cu materialele proprii, cu care sunt obișnuiți să lucreze)
  • noțiuni teoretice în formă printată
  • demonstații live de pictură în tehnicile prezentate
  • îndrumare și feedback

Preț: 300lei/persoană

Politica de anulare

Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.

– retragerea de la acest program cu două săptămâni (14 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 50% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea

– retragerea de la ateliere cu o săptămână (7 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 30% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– pentru orice retragere cu mai puțin de 7 zile calendaristice înainte de eveniment, suma achitată nu va fi rambursată. În cazuri excepționale, plata poate fi reportată în contul altui curs, cu mențiunea dovezii motivelor de anulare.
În cazul cursurilor lungi (care au mai multe ateliere), neprezentarea la unul sau mai multe dintre ateliere este responsabilitatea cursanților, iar ședința pierdută nu poate fi rambursată sau recuperată. 

 

300,00 RON

8 în stoc

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE