Linogravura este o tehnică de imprimare manuală, foarte versatilă, ce se poate aplica pe suprafețe variate, de la hârtie la textile. Procedeul are la bază prelucrarea în relief a unei plăci de linoleum, cu imaginea „în negativ”, spre a fi ulterior folosită la imprimarea în serie a aceluiași model. Deși linogravura este o tehnică de imprimare veche, apărută înainte de era digitală, ea este încă foarte populară în prezent, folosită de către artiști din toate domeniile. Folosind această tehnică puteți crea modele de design cu care să personalizați diverse obiecte de decor sau vestimentare. Fiecare piesă creată prin tehnica linogravurii este unicat, iar fiecare imprimeu are farmecul efectelor spontane pe care le generează procesul integral manual.
Atelierul de linogravură susținut de Andra Lupu este potrivit atât pentru începători, cât și pentru cei care au mai experimentat cu acest mediu artistic. Andra Lupu este artist și designer de bijuterii, cu o experiență îndelungată în predarea atelierelor de artă mixed media. Adeptă a experimentului, Andra asimilează constant tehnici și medii noi în proiectele sale creative, iar linogravura este una dintre pasiunile ei.
În cadrul acestui atelier, fiecare cursant își va schița propriul concept decorativ, sau va prelua și personaliza din desenele puse la dispoziție în atelier. Apoi, ideea va fi pusă în practică și se va lucra cu dalta pentru a sculpta matrița de imprimare pe placa de linoleum. În cele din urmă, cursanții vor putea să-și imprime design-ul creat pe un tote bag pe care îl vor putea păstra, alături de matriță. De asemenea, cursanții sunt liberi să își aducă de acasă propriul suport textil pe care să-l personalizeze la finalul atelierului.
Ne bucurăm să te întâmpinăm la Atelier Irina Neacsu în Brașov cu o varietate de cursuri creative, alături de obiecte de design și lucrări originale marca Irina Neacșu, într-o ambianță relaxantă și inspirațională. De asemenea, te invităm să ne urmărești și în locații partenere din București și nu numai.