Masterclass Graphite BUCUREȘTI

  • Sâmbătă, orele 10:00-16:00
  • Duminică, orele 10:00-16:00
  • Lector: Irina Neacșu, arhitect, designer și artist botanic
  • Galeria enRose, Strada Icoanei 40, București

Descriere

Atelierul de desen este dedicat cursanților la nivel începător și mediu și este organizat în două zile intensive de lucru pentru a aborda cât mai multe subiecte în această tehnică. Desenul poate fi utilizat ca atare, în lucrări integral realizate în grafit, sau ca suport pentru lucrări în acuarelă, creioane colorate, sau alte tehnici. Noțiunile deprinse în acest atelier sunt utile oricărei forme de exprimare vizuală. Ambele zile sunt gândite pentru lucrul în atelier, noțiunile deprinse pot fi însă aplicate ulterior și în practici de schiță în aer liber. Cu o preferință pentru desenul botanic, cursul este dedicat tuturor celor interesați de subiect, iar modelele variază. Atelierul este ideal pentru cei care au deja noțiuni de bază în desen, fiind un exercițiu intensiv, de rafinare și perfecționare a tehnicii de lucru.

Ziua de sâmbătă este dedicată desenului de linie, ocazie cu care cursanții vor învăța noțiuni de compoziție, desenul după model și noțiuni de perspectivă. În atelier vor fi pregătite obiecte având difeite texturi și culori, la fel și plante, astfel încât exercițiul poate fi adaptat pe interese diferite de lucru, de la studiu de obiect la desen botanic, iar cursanții pot alege în funcție de nivelul de pregătire. Scopul este mânuirea cu acuratețe a liniei, construcția unei compoziții după model, redarea tridimensionalității. În acest studiu se vor exersa:

  • studii de compoziție
  • desenul de linie și spațialitatea
  • crochiul, ca tehnică de documentare grafică.

Ziua de duminică este dedicată hașurii și redării efectelor de lumină-umbră pe diferite materiale și texturi. Tema zilei va continua compoaziția de sâmbătă, într-un exercițiu care urmărește redarea monocromă a modelului. În acest studiu se vor exersa:

  • utilizarea diferitelor creioane și accesorii pentru efecte diferite
  • moduri de lucru pentru redarea texturilor și volumelor

Cursanții vor primi suport teoretic în formă printată și bibliografie utilă în subiectele abordate. Toate materialele necesare acestui atelier vor fi disponibile, cursanții care au deja creioane cu care lucrează sunt invitați să le aducă, pentru a exersa direct cu ele.

Lector: Irina Neacsu

Preț: 900 lei/persoană

Atelierul este dedicat participanților adulți, și tinerilor peste 14 ani, grupa de lucru este de 8 cursanți

Politica de anulare

Știm că viața ne poate aduce multe aspecte imprevizibile în cale, si dorim să vă putem întâmpina cu flexibilitate. În același timp, dorim să protejăm buna organizare a cursurilor și lectorilor care se pregătesc din timp pentru întâlnirea cu voi. De aceea vă recomandăm să țineți cont de politica noastră de anulare atunci când decideți participarea la atelierele Cembra.

– retragerea de la ateliere cu două săptămâni (14 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 50% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea

– retragerea de la ateliere cu o săptămână (7 zile calendaristice) înainte de eveniment implică returnarea a 30% din prețul cursului achitat integral odată cu înscrierea
– pentru orice retragere cu mai puțin de 7 zile calendaristice înainte de eveniment, suma achitată nu va fi rambursată. În cazuri excepționale, plata poate fi reportată în contul altui curs, cu mențiunea dovezii motivelor de anulare.

 

900,00 RON

Stoc epuizat

LOCATIE CURS

CURSURI DISPONIBILE

Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.

Pe urmele artiștilor Transylvania Florilegium 6500 LEI
2024-07-05, Viscri 125, Brașov INSCRIE-TE
Masterclass Graphite 700 LEI
2024-03-16, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE
atelier ilustratie botanica
Acuarelă botanică de iarnă 700 LEI
2024-02-24, 10:00-16:00 Atelier Irina Neacșu, str. Poarta Schei 6, Brașov INSCRIE-TE