Școala de vară de design floral și pictură de flori în luna August, dedicată designului floral, cu Mihaela Pipo. Ne focusăm pe materialul brut găsit local, și ne luăm timpul necesar pentru a ne plimba pe deal, pentru a oberva și înțelege plantele din jurul nostru. Vorbim despre fantasticele resurse din jurul nostru, și despre cum să le utilizăm în mod responsabil și sustenabil, pentru a crea decoruri florale. Cea mai interesantă parte a cursului este faptul că veți studia, defapt, cu doi lectori, Mihaela Pipo și Irina Neacșu – specialist în artă botanică. În timp ce Mihaela vă va preda tehnici diferite în designul floral, Irina va susține informația primită cu noțiuni despre culoare, compoziție, și studii de pictură pe subiectele alese de voi. Cursul se desfășoară zilnic în intervalul 10.00-17.00 cu o oră de pauză la prânz.
Program
ziua 1: excursie pe deal, pentru a observa și înțelege florile. Veți lucra la propriul ierbar, și veți aduna material pentru zilele următoare. Picnicul de prânz este inclus.
ziua 2: o perspectivă istorică asupra artei florale, cu accent pe simbolistică, compoziție, și școala flamandă. Compoziție clasică în designul floral, și pictură de miniatură în ulei.
ziua 3: buchetul – 2 tehnici, și pictură impresionistă în ulei
ziua 4: kenzan și linogravură- tehnici de stilizare în designul floral și arta vizuală
ziua 5: Instalație florală, proiect de grup
_
Materialele de lucru manual sunt disponibile în atelier. Pentru cercetare, cursanții vor avea disponibile laptopuri.
Preț: 2300 ron
_
Pauza de prânz este de o oră
Cazarea și mesele vor fi organizate de către cursanți. În timpul zilelor de curs, prânzul poate fi luat în atelier, cu acces la bucătărie, sau cu comandă online, sau în oraș
_
Află mai mult despre lectorii de curs:
Mihaela – Mihaela Pipo
Irina – www.irinaneacsu.com
Puteți vedea toate școlile de vară AICI
2.300,00 RON
Stoc epuizat
Cursurile și atelierele noastre au ca temă subiecte vegetale, purtate prin diferite tehnici precum arta botanică și design floral, designul grădinilor, cianotip, linogravură, vopsitorie textilă și tușuri naturale. Lectorii noștri își propun să investigheze formule creative de chestionare autentică a naturii urbane și sălbatice, prin programe variate de ateliere scurte, școli de vară, retreaturi artistice sau cursuri lungi.