De ce să alegi un retreat de artă?

Nu ai nevoie de experiență, ci doar de curiozitatea de a explora lumea, altfel. Aceasta este ideea din spatele unui retreat de artă organizat de Cembra Art School. Conceptul pe care îl propunem are ca scop inițierea cursanților în subiecte precum desenul, pictura, caligrafia, design-ul sau ilustrația botanică, pe parcursul unor zile petrecute în locații rurale inedite, ce stimulează creativitatea și spiritul artistic.

Partea frumoasă este că un retreat de artă nu se limitează doar la incursiunea în metodă. Mergem mai departe și îi încurajăm să participe atât pe cei care își doresc să învețe ceva nou, cât și pe cei cu experiență în pictură, desen sau alte domenii conexe, care au nevoie de surse noi de inspirație sau simt nevoia unei schimbări de decor.

Astfel, cu un retreat de artă pot începe multe povești frumoase, care nu sunt doar despre procesul creației artistice în sine, cât și despre rătăcire, regăsire și redefinirea propriei identități în relație cu timpul și spațiul. Dacă îți surâde ideea de a te înscrie într-un retreat de artă, dar nu te simți pregătit sau nu ești sigur că ți se potrivește, noi îți oferim 5 motive pentru care o astfel de experiență ar putea fi alegerea perfectă pentru tine!

Deci, de ce să alegi un retreat de artă?

1. O evadare în firesc

Cele mai multe retreat-uri sunt concepute pentru grupuri restrânse, în locații rurale intime, care încă mai păstrează o aură a firescului și o armonie a întregului. Ele sunt gândite ca mici enclave în mijlocul unei vieți încărcate de agitație și fragmente aleatorii, unde lumina se așează mai blând peste lucruri. Astfel, stilul de lucru se armonizează cu ritmul naturii, iar participanții sunt ghidați să își găsească vocea personală în abordarea subiectelor.

2. Un cadru sigur pentru experiment

La noi, pentru a experimenta e nevoie doar de intenționalitate. Este despre a fi prezent, trup și minte. Retreat-ul de artă stabilește un cadru al colaborării, lectorii își adaptează metoda de lucru la profilul participanților, iar aceștia, la rândul lor își pot împărtăși ideile și își pot testa liber intuițiile, fără presiuni exterioare. Nu dorim să ne rezumăm doar la livrarea unor detalii tehnice despre procesul creației, ci încercăm să oferim un model de adecvare la mediu care implică mai multă empatie și pasiune pentru frumos.

3. Un simț al comunității prin artă

 

Munca unui artist presupune cel mai adesea izolarea în atelier, pentru a intra în acea stare contemplativă atât de prolifică. În esență, este vorba despre un ritual al dialogului cu tine însuți, dar, până să ajungi la procesul creației, inspirația și ideile se nasc în relație cu lumea din afară. Uneori e greu să atingi simțul apartenenței la o comunitate, atunci când în jurul tău oamenii se mișcă în direcții atât de diferite. Un retreat reunește oameni cu afinități artistice și culturale și creează posibilitatea consolidării unor legături dincolo de programul în sine.

4. O documentare calmă și autentică a lumii

…Totul într-un ritm echilibrat, pornind de la detaliile pe care am uitat să le mai observăm. Conceptul imersiunii în natură pentru regăsirea calmului interior nu e nou pentru nimeni, indiferent de profesie și pasiuni. Poate arta e doar un exercițiu terapeutic pentru tine, sau poate o practici la un nivel mai avansat. Indiferent de abordarea ta, un retreat de artă te poate ajuta să-ți creezi un spațiu mental mai aerisit și îți poate oferi instrumentele adecvate pentru a realiza un dialog mai sincer cu tine însuți și cu ceilalți.

5. O infuziune a artei în detaliile vieții

Gândește-te la un retreat ca la o vacanță, în care fiecare punct de pe itinerariul tău este planificat pentru a-ți oferi o experiență a locului infuzată de artă. Pe lângă workshopurile propriu-zise la care vei participa, vei gusta din specificul local, te vei plimba prin natură, vei cunoaște oamenii și poveștile lor și vei învăța cum să le dai o formă în imaginarul tău artistic.

Acestea sunt doar câteva dintre lecțiile pe care le-am învățat la Viscri, în primăvară, unde am organizat ultimul retreat de artă. Credem, în cele din urmă, că un retreat trebuie să fie o formă blândă de a intra în lumea artei pentru cei care încă își caută curajul, dar și o experiență unică, de reconectare la o realitate uitată.